Curbele care umplu spațiul explicate
O linie este unidimensională, iar un pătrat este bidimensional, așa că pare evident că o linie nu poate acoperi niciodată un pătrat. În 1890, Giuseppe Peano a arătat că poate: există o curbă continuă care trece prin fiecare punct al unui pătrat. Descoperirea i-a obligat pe matematicieni să regândească ce sunt o curbă și o dimensiune, iar un secol mai târziu aceleași curbe țin în ordine, în calculatoare, datele hărților și ale imaginilor.
Tot atâtea puncte câte are un pătrat
În 1877, Georg Cantor a demonstrat că un segment de dreaptă are exact tot atâtea puncte câte are un pătrat: fiecare punct al pătratului poate fi pus în pereche cu propriul său punct de pe linie. I-a scris lui Richard Dedekind: „Văd, dar nu cred.” Împerecherea lui Cantor sare însă haotic dintr-un loc în altul; rupe linia și o preface în praf. Întrebarea rămasă deschisă era dacă o linie poate acoperi un pătrat fără să fie ruptă, adică în mod continuu.
Curba lui Peano
În 1890, matematicianul italian Giuseppe Peano a dat răspunsul: da. A descris, numai în formule și fără niciun desen, o curbă continuă care trece prin fiecare punct al pătratului unitate. Construcția lui împarte pătratul în 9 pătrate mai mici, le străbate în coturi în formă de S și repetă același lucru în interiorul fiecăruia, iar și iar.
Desenul lui Hilbert
Un an mai târziu, David Hilbert a publicat o versiune mai simplă, însoțită de desenul care a făcut ideea vizibilă. Împărțiți pătratul în 4 și uniți centrele cu o singură linie cotită. Apoi împărțiți fiecare pătrat mic în 4 și faceți la fel, rotind copiile mici astfel încât linia să continue de la una la următoarea. Curba de nivel n vizitează 4ⁿ celule; ceea ce umple pătratul este limita tuturor nivelurilor. În 1900, Eliakim Hastings Moore a dat o variantă care se termină acolo unde începe, o buclă închisă.
De ce funcționează limita
Urmăriți un punct al liniei, de pildă cel aflat la o treime din drum. La nivelul 1 se află într-una dintre cele 4 celule. La fiecare nivel următor se mișcă, dar rămâne în interiorul acelei celule, apoi în interiorul unui sfert al ei și așa mai departe: în interiorul unei celule a cărei latură se înjumătățește de fiecare dată. Așadar, poziția lui se stabilizează, iar același lucru este valabil pentru fiecare punct al liniei. Limita este o curbă continuă. Și, pentru că fiecare nivel vizitează fiecare celulă a unei grile tot mai fine, curba limită ajunge oricât de aproape de fiecare punct al pătratului și, fiind continuă, îl atinge.
Nu poate fi injectivă
O curbă care umple spațiul are un preț de plătit. În 1879, Eugen Netto a demonstrat că o linie nu poate fi aplicată pe un pătrat în mod continuu și injectiv în același timp. Prin urmare, curba trebuie să treacă prin unele puncte de mai multe ori; curba lui Hilbert atinge unele puncte de până la patru ori. De asemenea, nu este netedă nicăieri: nu are tangentă în niciun punct.
Lungime și dimensiune
Nivelul n al curbei lui Hilbert are o lungime de 2ⁿ − 2⁻ⁿ ori cât latura pătratului, cam de două ori mai mare decât a nivelului dinainte. Lungimea crește nemărginit, și totuși curba nu părăsește niciodată pătratul. O curbă alcătuită din 4 copii ale ei înseși, la jumătate din mărime, are dimensiunea log 4 / log 2 = 2, dimensiunea pătratului pe care îl umple. Curba lui Peano are 9 copii la o treime din mărime: tot log 9 / log 3 = 2.
Păstrarea vecinătății
Curba lui Hilbert are o proprietate care o face utilă: punctele apropiate pe linie ajung apropiate și în pătrat. Reciproca nu poate fi întotdeauna adevărată: două celule vecine pot fi departe una de alta pe linie. Calculatoarele folosesc curba pentru a stoca date bidimensionale, cum ar fi dalele unei hărți, pixelii sau locurile de pe glob, într-o ordine unidimensională care ține cei mai mulți vecini aproape unii de alții. Ordinea Z, descrisă de Guy Morton la IBM în 1966, face același lucru intercalând biții celor două coordonate. Se calculează mai repede, dar păstrează mai slab vecinătatea, pentru că face salturi.
Flowsnake-ul lui Gosper și vârful de săgeată al lui Sierpiński
Nu orice curbă care umple spațiul umple un pătrat. Curba lui Bill Gosper din 1973, cunoscută drept flowsnake de când a scris despre ea Martin Gardner în 1976, străbate o grilă de triunghiuri cu șapte segmente pentru fiecare segment. Ea umple insula lui Gosper, o formă cu țărm fractal, din care șapte copii se îmbină într-una mai mare. Curba în vârf de săgeată a lui Wacław Sierpiński pare asemănătoare la prima vedere, dar are numai trei bucăți pentru fiecare segment, la jumătate din mărime, și de aceea nu umple nimic: ea trasează triunghiul lui Sierpiński, cu dimensiunea log 3 / log 2 ≈ 1,585.
Explorați
Deschideți exploratorul de curbe care umplu spațiul și apăsați „Pornește” ca să vedeți cum o peniță trasează fiecare nivel al curbei lui Hilbert de la început până la sfârșit. Treceți la coturile în formă de S ale lui Peano, la bucla închisă a lui Moore, la ordinea Z cu salturile ei, la flowsnake-ul lui Gosper și la vârful de săgeată. Puneți penița oriunde pe curbă sau pe axa numerelor de sub imagine ca să vedeți ce pas ajunge în ce celulă și activați „Arată nivelul anterior” ca să vedeți cum fiecare pas se transformă într-un cot întreg.
Întrebări frecvente
Cine a descoperit prima curbă care umple spațiul?
Giuseppe Peano, în 1890. De aceea curbele care umplu spațiul se mai numesc și curbe Peano. Curba lui David Hilbert, din 1891, este cea mai cunoscută, pentru că Hilbert a fost primul care a făcut un desen al construcției.
Este o curbă care umple spațiul un fractal?
Este construită ca un fractal, din copii mai mici ale ei înseși. Dar dimensiunea ei fractală este 2, un număr întreg, pentru că, odată terminată, curba acoperă o suprafață. Curba în vârf de săgeată a lui Sierpiński, cu o dimensiune de aproximativ 1,585, este un fractal în sensul obișnuit.
Cât de lungă este curba lui Hilbert?
Nivelul n are o lungime de 2ⁿ − 2⁻ⁿ ori cât latura pătratului, adică 1,5 la nivelul 1, apoi 15,94 la nivelul 4 și aproape 256 la nivelul 8. Curba limită este infinit de lungă.
Câte niveluri poate trasa exploratorul?
Până la 8 niveluri pentru curba lui Hilbert, curba lui Moore și ordinea Z, adică o grilă de 256 pe 256 de celule; 5 pentru curba lui Peano (243 pe 243 de celule) și curba lui Gosper (16.807 segmente); și 10 pentru vârful de săgeată al lui Sierpiński (59.049 de segmente).
Ești gata să încerci?
Deschide PictorX în browser – fără instalare și fără card de credit.
Deschide exploratorul de curbe care umplu spațiul