Tipul reacției
Atomi pe fiecare parte
Masă pe fiecare parte
Reactant limitativ

Substanță Coeficient Masă molară (g/mol) Aveți (g) Reacționează / se formează Moli Rămâne

Cantități în

Mai multe despre egalarea ecuațiilor chimice

Egalarea ecuațiilor chimice

Scrieți o reacție și primiți imediat cei mai mici coeficienți întregi. Fiecare element este numărat de ambele părți, atom cu atom, astfel încât să vedeți că nu se pierde nimic; treceți la Așa cum e scris ca să aflați ce era greșit în propria încercare. Aplicația numește tipul reacției, arată ce elemente se oxidează și ce elemente se reduc și, pe baza masei sau a numărului de moli de care dispuneți, află reactantul limitativ, cantitatea teoretică de produs și ce rămâne. Scrieți o reacție cu o săgeată între reactanți și produși, de exemplu C3H8 + O2 -> CO2 + H2O, sau alegeți un exemplu. Cei mai mici coeficienți întregi apar imediat, iar atomii fiecărui element sunt numărați de ambele părți. Modul Așa cum e scris arată coeficienții dumneavoastră, cu elementele care nu se potrivesc marcate cu roșu. Introduceți masa sau numărul de moli pentru unul sau mai mulți reactanți ca să aflați reactantul limitativ, cât reacționează și se formează și cât rămâne.

Cum funcționează

  1. Scrieți o reacție cu o săgeată între reactanți și produși, de exemplu Al + Fe2O3 -> Al2O3 + Fe, sau alegeți unul dintre exemple.
  2. Citiți ecuația egalată și verificați atomii fiecărui element de ambele părți; modul Așa cum e scris arată coeficienții dumneavoastră și elementele care nu se potrivesc.
  3. Introduceți masa sau numărul de moli ai reactanților pe care îi aveți ca să vedeți reactantul limitativ, cât reacționează și se formează și cât rămâne. Copiați rezultatul sau salvați-l ca imagine, PDF ori JSON.

Cum se egalează o ecuație

Într-o reacție atomii nu se creează și nu se distrug, deci fiecare element trebuie să aibă același număr de atomi de ambele părți. Dacă dăm fiecărei substanțe un coeficient necunoscut, regula devine câte o ecuație pentru fiecare element: pentru C3H8 + O2 → CO2 + H2O, carbonul dă 3a = c, hidrogenul 8a = 2d, iar oxigenul 2b = 2c + d. Aplicația le rezolvă exact, cu fracții, și aduce rezultatul la cele mai mici numere întregi: 1, 5, 3 și 4. Când există ioni, sarcina totală mai adaugă o ecuație.

De la coeficienți la grame

Coeficienții numără particule, deci sunt rapoarte molare: un mol de propan consumă cinci moli de oxigen. Înmulțiți cu masele molare ca să obțineți grame. Reactantul care se consumă primul, raportat la coeficientul său, este reactantul limitativ: el stabilește cât produs se formează, iar ceilalți rămân în exces. Cu 10 g de propan și 40 g de oxigen, propanul se termină primul, se formează aproximativ 29,9 g de dioxid de carbon și rămân aproximativ 3,7 g de oxigen.

Întrebări frecvente

Cum scriu sarcinile, cristalohidrații și stările de agregare?

Scrieți sarcina după un accent circumflex sau între acolade, de exemplu Fe^3+, MnO4^- sau SO4{2-}; funcționează și Fe3+ și NH4+, iar SO42- este citit ca sulfat. Scrieți electronul ca e-. Legați un cristalohidrat cu un punct sau un asterisc: CuSO4·5H2O sau CuSO4*5H2O. Stările precum (s), (l), (g) și (aq) pot urma după formulă și sunt păstrate în rezultat. Funcționează orice săgeată: ->, =, → sau ⇌.

De ce apare mesajul că ecuația nu se poate egala?

De obicei o formulă este greșită sau lipsește un produs. Dacă un element apare doar de o parte, niciun coeficient nu poate rezolva problema, iar mesajul îl numește. Rețineți că simbolurile încep cu literă mare: Co este cobalt, iar CO este monoxid de carbon. Dacă ecuația se egalează doar cu o substanță de cealaltă parte a săgeții sau fără ea, aplicația vă spune și acest lucru.

Ce arată modul Așa cum e scris?

Coeficienții dumneavoastră, așa cum i-ați scris în fața formulelor (1 acolo unde nu există niciunul), cu atomii fiecărui element numărați de ambele părți. Elementele al căror număr de atomi nu se potrivește sunt afișate cu roșu, astfel încât să puteți verifica o egalare făcută de mână și să vedeți exact unde greșește.

Cum sunt stabilite numerele de oxidare?

Cu regulile obișnuite din manual: elementele libere au 0, fluorul −1, metalele alcaline +1, iar metalele alcalino-pământoase +2, hidrogenul +1 (−1 în hidrurile metalice), oxigenul −2, cu excepția cazului în care restul formulei decide altfel, ca în peroxizi, iar ultimul element rezultă din sarcina totală. Ionii uzuali, precum sulfatul și azotatul, sunt recunoscuți. Acolo unde atomii aceluiași element diferă, numărul este o medie, de exemplu +8/3 pentru fier în Fe3O4.

Se trimite ceva către un server?

Nu. Egalarea, numerele de oxidare și cantitățile sunt calculate în browserul dumneavoastră, iar ultima ecuație și ultimele cantități sunt păstrate în stocarea locală a acestui browser.

Ești gata să încerci?

Deschide PictorX în browser – fără instalare și fără card de credit.

Mergi la editor